Prima victorie a lui Stoichiță

Redactor:
Marian Dima
Prima victorie a lui Stoichiță
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra Ploiești a reușit să obțină un succes, în primul joc din
turneul austriac, care victorie a fost obținută însă în … Ungaria,
acolo unde s-a desfășurat partida contra echipei de eșalon secund
FC First Viena 1894.

Austriecii au evoluat pe arena fostei prim-divizionare maghiare
Sopron, Astra deplasându-se, de la Monichkirchen, la maghiari,
pentru a juca acest amical.

Elevii lui Mihai Stoichiță au descis scorul în min. 37, prin
Strătilă, apoi, Astra a făcut 2-0, după pauză, prin reușita lui
Lukacs, prima pentru el în tricoul Astrei, pentru ca divizionara
secundă austriacă să reducă din handicap în min. 85.

A fost prima victorie obținută de noul technician al Astrei, Mihai
Stoichiță, ploieștenii urmând să joace următorul amical contra
slovacilor de la MFK Kosice, penultima clasată în prima ligă din
această țară.

Mihai Stoichiță a început meciul contra austriecilor în formula:
Miron – Mățel, Rohat, Mihalache, Sandu – Strătilă, Cl. Tudor, Ben
Teekloh, V. Dinu – Kakalov, Lukacs. În repriza a doua au intrat și
Martin Bogatinov, macedoneanul de la echipa Rabotnicki, aflat în
probe, Condrea, Pătrașcu, Bălașa, Paulinho, Bornosuzov, Seto, Stan,
Vădrariu și Mihalcea.

Matei s-a „evaporat”

Chiar dacă fusese anunțat oficial drept jucătorul Astrei, pe
site-ul clubului, unde s-a spus că fotbalistul este plecat în
Austria, alături de echipă, mijlocașul Cosmin Matei a ajuns, până
la urmă la Steaua București, cu care a semnat un contract valabil
pe o perioadă de cinci ani! Matei a fost „suflat” Astrei de către
clubul din Ghencea, unul dintre „motive” fiind suma de transfer,
250.000 de euro, solicitată de clubul care-l avea sub contract,
farul Constanța, sumă pe care echipa din „Ghencea” a fost de acord
să o achite imediat. Interesant este că Astra avea un transfer al
internaționalului de tineret, acordat de Farul, care, se pare că nu
era însă semnat și de jucător.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem de discretă
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×